Prim-ministrul Rishi Sunak a transmis printr-un comunicat de presă că ajutorul dat de Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord către Ucraina va continua și la anul. Guvernul deja a planificat să trimită sute de mii de muniții de artilerie în cadrul unui contract de 250 de milioane de lire sterline. Astfel, susține premierul, Ucraina va avea un flux constant de muniții esențiale pentru 2023.
Rishi Sunak vorbește despre noile planuri în cadrul întâlnirii de astăzi cu liderii din Europa de Nord, Țările Baltice și Țările de Jos, state care participă alături de UK la Forţa expediţionară comună (JEF). Reuniunea are loc la Riga, în Letonia, iar discuțiile se concentrează în jurul eforturilor de contracarare a Rusiei la Marea Baltică, în regiunile nordice.
Preşedintele Ucrainei,Volodimir Zelenski, va lua și el cuvântul, prin transmisiune video, la reuniunea participanților JEF.
Rishi Sunak a punctat, în comunicatul de presă, că Regatul Unit deja a trimis ajutoare defensive Ucrainei: lansatoare de rachete multiple și 125 de tunuri antiaeriene. În total, din februarie, de la invazia rusă în Ucraina, Marea Britanie a furnizat peste 100.000 de muniţii. Luna trecută, prim-ministrul Regatului Unit a și vizitat Ucraina.
*Imagine de Pexels de la Pixabay.
*RUK este un proiect al Belfast Intercultural Romanian Community, realizat cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, Secretariatul General al Guvernului.