Romania in UK

A cheltuit 1,8 milioane de lire, câștigate la Loto, în 20 de ani. Acum își caută de lucru

Callie Rogers, una dintre cele mai tinere câștigătoare la Loto din Marea Britanie, a dezvăluit că vrea să revină pe băncile școlii, să învețe pentru profesia de asistentă medicală, Universitatea Central Lancashire.

Femeia a cheltuit 1,8 milioane de lire din 2003, când a câștigat premiul cel mare, până acum. Pe ce? Petreceri, haine, chirurgie cosmetică, cadouri pentru prieteni și familie.

Acum femeia are patru copii și vrea să le asigure un viitor. Ea a declarat la The Sun: „Merită să-ți faci timp să lucrezi cu tine pentru a deveni o persoană mai bună. Sunt foarte mândră de mine și de viitorul pe care îl creez pentru familia mea”

Callie Rogers a mărturisit că marele premiu i-a adus multe probleme, ajungând chiar să aibă gânduri sinucigașe. Era în îngrijire maternală la vremea respectivă. Ea susține că 16 ani, cât avea atunci când a intrat în posesia banilor, nu este o vârstă potrivită pentru a gestiona așa ceva. „Ai doar 16 ani, cu toată această responsabilitate. La acea vârstă, poți primi cele mai bune sfaturi din lume, dar nu ești în stare să le asculți. Eram prea tânără. Sufăr de o anxietate gravă când întâlnesc oameni noi. Mă întreb ce va gândi familia unui nou partener despre mine sau ce vor gândi noii prieteni. Sunt în continuare criticată pentru că sunt ceea ce sunt”. ”, a spus Callie Rogers, pentru Daily Mirror în 2019.

* Imagine, YouTube.

*RUK este un proiect realizat în 2022 de către Malina Virtejanu PFA UK, finanțat de către Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.

*Conținutul acestui articol nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.

Taguri:

Distribuie această postare:

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore