Cum învață copiii români să se descurce prin UK

Copiii români din Belfast au avut parte de o mini tabără în Manchester, organizată de Școala Românească Nicolae Iorga, BIRC Belfast, cu prilejul Dialogului Educațional între toate școlile românești din UK. Pentru copiii care participă la evenimentele și cursurile organizate de Școala Românească Nicolae Iorga din Belfast, excursia la Manchester a fost un prilej de a cunoaște un oraș nou, de a învăța cum să se descurce în trafic, cu mijloacele de transport în comun.

Copiii, părinții și coordonatorii au stat în Manchester trei zile, o tabără organizată și plătită de Școala Românească. Activitățile celor mici au fost diverse, fiecare urmărind un scop precis. Cei mici au mai vizitat standul de carte românească de la Biblioteca Centrală din Manchester, au mers la Târgul de Crăciun din oraș, care abia s-a deschis, au mers într-un parc de distracții. În plus, au locuit împreună într-o casă. Li s-a alocat un buget și au învățat să-l administreze, au gătit împreună, s-au jucat. S-au întors acasă, în Belfast, cu multe informații noi, cu o experiență aparte, despre care vor discuta cu trainerii lor în cadrul Școlii Românești Nicolae Iorga, Belfast.

Școlile Românești Nicolae Iorga din UK funcționează cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, Secretariatul General al Guvernului României.

Taguri:

Distribuie această postare:

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore