Suferi de apnee în somn? Medicii britanici au găsit salvarea

Medicii din Regatul Unit folosesc de acum un nou dispozitiv inovator, pentru a trata apneea, adică oprirea respirației de sute de ori în timpul somnului.

Este vorba despre un dispozitiv mic, de dimensiunea unui stimulator cardiac, ce se implantează sub piele, pe peretele toracic al pacienților, în cadrul unei operații care durează în jur de o oră. Este cunoscut sub numele de implant de stimulare a nervului hipoglos. Nervul hipoglos este responsabil de mișcarea limbii, care, în cazul persoanelor care suferă de apnee, cade pe spate în timpul somnului.

Dipozitivul este apoi conectat la un cablu foarte mic ce se trage pe sub piele și se conectează la nervul care mișcă limba.

„Acţionează prin stimularea mușchiului limbii să se contracte înainte și prin tragerea limbii din trahee pentru a permite fluxul normal de aer în și din plămâni. Nimic nu este vizibil în afara pielii”, a explicat Yakubu Karagama, chirurg consultant ORL la GSTT, pentru The Guardian.

Implantul trebuie pornit cu 30 de minute înainte de a merge la culcare, prin intermediul unui controler portabil mic.

Sistemul Național de Sănătate din Marea Britanie a început să se aprovizioneze cu acest dispozitiv de la compania Guys and St Thomas (GSTT) din Londra.

În jur de 1,5 milioane de britanici suferă de apnee în somn, dar, din păcate, estimările arată că 85% dintre ei nu primesc tratament, pentru că nu au un diagnostic. Printre simptomele apneei se numără: libidoul scăzut, degradarea sănătății mintale, oboseală, nervozitate. Pacienții sunt mai predispuși la accidente, AVC și boli de inimă. Mai multe studii internaționale arată că noul dispozitiv reduce o parte din simptome.

*Imagine de Stefano Ferrario de la Pixabay.

*RUK este un proiect realizat în 2022 de către Malina Virtejanu PFA UK, finanțat de către Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.

*Conținutul acestui articol nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.

Distribuie această postare:

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore