Regatul Unit a trimis Ucrainei o rachetă de înaltă tehnologie Brimstone, care este ghidată cu laser. Are o rază de acțiune de două ori mai mare decât varianta anterioară.
O astfel de rachetă costă în jur de 175.000 de lire sterline. Scopul ei este să lovească ținte terestre, chiar și vehicule de mare viteză. Rachetele Brimstone sunt foarte precise. Ele sunt de regulă lansate de pe avioane de vânătoare, însă soldații ucraineni au apelat la camioane modificate.
Nu este prima dată când Marea Britanie trimite rachete Brimstone Ucrainei. S-a întâmplat și în urmă cu aproximativ șase luni.
Premierul britanic Rishi Sunak a anunțat un nou pachet de ajutor de 50 de milioane de lire sterline pentru Ucraina.
*Imagine de Carlos Andrés Ruiz Palacio de la Pixabay.