Discuție telefonică Rishi Sunak – Volodimir Zelenski. Ce și-au promis cei doi

Premierul britanic Rishi Sunak a stat de vorbă la telefon cu președintele Ucrainei, sâmbătă. Cei doi lideri au punctat odată în plus cât de important este ajutorul în lupta cu Rusia venit din partea comunității internaționale. De asemenea, Sunak și Zelenski au discutat despre cât de esențial este ca sprijinul international să continue, ba chiar să fie accelerat, relatează Reuters.

„Prim-ministrul a declarat că se concentrează pe asigurarea faptului că echipamentul militar defensiv al Marii Britanii va ajunge cât mai repede posibil pe linia frontului”, a precizat biroul lui Rishi Sunak într-un comunicat.

Mesajul din Downing Street mai punctează: „Ambii lideri au fost de acord că este vital ca partenerii internaționali să accelereze asistența acordată Ucrainei pentru a ajuta să profite de oportunitatea de a împinge forțele rusești înapoi”.

Discuția telefonică are loc în contextul în care Marea Britanie a și trimis ajutoare, sub formă de echipamente în Ucraina, sprijin care a fost accentuat în ultima perioadă. Mai mult, soldații ucraineni se antrenează pe teritoriul Regatului Unit, pentru a face față invaziei Rusiei.

*Imagine, Facebook Rishi Sunak.

*RUK este un proiect realizat în 2022 de către Malina Virtejanu PFA UK, finanțat de către Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.

*Conținutul acestui articol nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.

Distribuie această postare:

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore