Fructe și legume, raționalizate temporar în UK

În unele magazine din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, britanicii nu mai pot cumpăra orice cantitate de fructe și legume. S-au introdus limite, pentru ca sunt probleme la aprovizionare, scrie AFP.

Este vorba în special despre roşii, ardei, castraveţi, salată, broccoli, conopidă şi zmeură.

Andrew Opie, reprezentant al Federaţiei comercianţilor, BRC, (British Retail Consortium) a declarat: „Condiţiile meteorologice dificile din sudul Europei şi Africa de Nord au perturbat recoltarea anumitor fructe şi legume, mai ales roşii şi ardei, a explicat responsabil al federaţiei. Perturbările ar urma să dureze câteva săptămâni. Supermarketurile sunt capabile să gestioneze problemele lanţului de aprovizionare şi lucrează cu agricultorii pentru a asigura accesul clienţilor la o gamă largă de produse proaspete”.

Printre lanțurile de supermarketuri care au decis să raționalizeze accesul la anumite fructe și legume se numărăr și Asda. Un reprezentant a spus: „Ca şi alte supermarketuri, am introdus o limită temporară de trei pentru fiecare produs la un foarte mic număr de fructe şi legume”.

Fermierii britanici au anunțat încă de la finalul anului trecut ar urma o criză în aprovizionare, din cauza creșterii costurilor implicate de agricultură.

Guvernul a anunțat subvenții de peste 168 de milioane de lire, bani pe care îi vor primii agricultorii pentru „stimula inovaţia, a susţine producţia alimentară, a ameliora sănătatea şi bunăstarea animalelor şi a proteja mediul”. Anunțul a fost făcut marți cu ocazia conferinţei anuale a NFU (National Farmers’ Union), principalul sindicat agricol din Regat.

*Imagine de Robert Owen-Wahl de la Pixabay.

*RUK este un proiect realizat în 2022 de către Malina Virtejanu PFA UK, finanțat de către Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.

*Conținutul acestui articol nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.

Distribuie această postare:

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore