Marea Britanie ”să lase libere Insulele Malvine” (Falkland) revendicate de Argentina! Este mesajul transmis de fostul președinte rus Dmitri Medvedev, vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, în mesajul său de felicitare a Argentinei pentru câștigarea Campionatului Mondial de Fotbal, relatează EFE.
Medvedev a scris pe Telegram: ”Cel mai bine ar fi ca britanicii să lase în sfârşit libere Insulele Malvine şi să le restituie argentinienilor. Insulele Falkland nu sunt ale Marii Britanii, ci ale Argentinei. Şi felicit selecţionata Argentinei pentru victoria meritată la fotbal. La fel să reuşească şi în politica externă”.
Insulele Malvine din Atlanticul de Sud au fost recuperate în 1982 de Marea Britanie de la trupele argentinene care le ocupaseră. S-a întâmplat în urma unui război care a durat 74 de zile. Argentina continuă să revendice insulele.
*Imagine de Walkerssk de la Pixabay.
*RUK este un proiect al Belfast Intercultural Romanian Community, realizat cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, Secretariatul General al Guvernului.