UK a evitat la limită recesiunea tehnică

Datele din decembrie cu privire la evoluția economiei în Regatul Unit arată că țara a reușit, a limită, să evite intrarea în recesiune, care înseamnă două trimestre de creștere negativă.

Economia Regatului a încetinit cu 0,5% în decembrie, mai mult decât așteptările analiștilor. Asta arată datele Biroului Național de Statistică relatează CNBC.

Pe tot parcursul anului 2022, PIB-ul a crescut cu patru procente, în condițiile în care în 2021, a fost de 7,6%.

Produsul Intern Brut al ultimului trimestru din 2022 a fost cu 0,8% sub nivelul dinaintea epidemiei de Covid 19. Asta înseamnă că Marea Britanie nu a recuperat întru totul producția. Nu a ajuns la nivelul anterior pandemiei. Iar Marea Britanie este singura în această situație, din G7, grupul celor mai puternice economii.

Suren Thiru, director economic la ICAEW (Institutul Contabililor Autorizaţi din Anglia şi Ţara Galilor), spune: ”În pofida evitării unei recesiuni tehnice deocamdată, scăderea PIB-ului din decembrie confirmă că economia a încetinit la sfârşitul anului 2022, deoarece acţiunile greviste au contribuit la contracţia economică. Marea Britanie se confruntă cu un an deosebit de dificil, cu o inflaţie ridicată, creşteri de taxe şi impactul întârziat al numeroaselor creşteri ale ratelor dobânzilor, care ne vor împinge într-o recesiune de vară, prin reducerea veniturilor şi a încrederii”.

*Imagine de Gerd Altmann de la Pixabay.

*RUK este un proiect realizat în 2022 de către Malina Virtejanu PFA UK, finanțat de către Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.

*Conținutul acestui articol nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.

Distribuie această postare:

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore