Casa Regală britanică este reprezentată la funeraliile lui Constantin II, ultimul rege al Greciei, de către sora regelui Charles al III-lea, prinţesa Anne. Atât regele britanic, cât și prințesa Anne sunt veri ai fostului suvern grec. Prinţul William, fiul regelui Charles III, care este și finul lui Constantin II, nu va participa la înmormântare.
Constantin Glücksburg s-a stins din viață la vârsta de 82 de ani, într-un spital privat din Atena, după ce a făcut un accident vascular cerebral. El va fi înhumat în mod privat la vechea reşedinţă regală din Tatoi, la nord de Atena, unde sunt înmormântaţi cei mai mulţi dintre membrii casei regale.
Mai multe familii regale europene sunt azi în Atena, în Catedrala Buna Vestire. Printre ele: regii şi reginele Spaniei, Suediei, Danemarcei, Ţărilor de Jos, Norvegiei, Monaco, Luxemburg.
Statul grec nu-i aduce niciun omagiu fostului rege, descendent al familiei regale Schleswig-Holstein-Glücksburg, o figură controversată. Nici prim-ministrul Greciei, nici președinta țării nu participă la funeraliile lui Constantin II. Fostul suveran a fost criticat pentru că nu a împedicat ascensiunea la putere a juntei, în perioada dictaturii coloneilor (1967-1974). Fostul rege a plecat din Grecia în 1968 și a trăit 40 de ani în exil în Londra. A revenit în țară în 2013. Între timp, grecii cu abolit monarhia și l-au destinuit pe Constantin Glücksburg, prin referendum în 1974. În 2002 fostul monarh a câștigat în instanță, la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 14 milioane de euro, bani de la statul grec, pentru că i-a confiscat bunurile.
De menționat este și că ultimul rege al Greciei a obținut în 1960 o medalie de aur la navigaţie la Jocurile Olimpice de la Roma. El a fost membru de onoare al Comitetului Internaţional Olimpic.
*Imagine, OKMagazine.
*RUK este un proiect realizat în 2022 de către Malina Virtejanu PFA UK, finanțat de către Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.
*Conținutul acestui articol nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.