Pentru prima dată de la începutul invaziei ruse în Ucraina, Regatul Unit ajută Ucraina cu elicoptere de luptă pilotate, Sea King.
Anunțul a fost făcut de Ministrul Apărării de la Londra, Ben Wallace. BBC scrie chiar că unul dintre aparatele de zbor deja a ajuns în Ucraina. Ministrul a precizat că Regatul Unit va mai da și 10.000 de proiectile de artilerie. Precizările au fost făcute în timpul unei întâlniri cu omologi din alte state, la Oslo, unde se discută despre metodele prin care se poate continua sprijinul pentru ucraineni.
Premierul Marii Britanii a fost recent la Kiev. Rishi Sunak a spus atunci că Regatul Unit este pregătit cu un nou ajutor militar care se ridică la 50 de milioane de lire sterline. Este vorba despre 125 de tunuri antiaeriene și echipament de contracarare a dronelor iraniene folosite de ruși în război.
*Imagine de Michał Rolka de la Pixabay.