Romania in UK

Fostul premier britanic Tony Blair, atitudini pro-Putin în anii 2000

Arhivele Naționale din Kew, vestul Londrei, au făcut publice noi documente din care reies opiniile fostul prim-ministru al Regatului Unit Tony Blair cu privire la președintele rus, Vladimir Putin, relatează BBC.

Blair și-ar fi dorit ca Putin să aibă primească un loc la ”masa principală internațională”, pentru că ar fi în adâncul sufletului său un patriot rus, care ar trebui doar sprijinit, orientat spre a accede la valorile occidentale.

În aceeași perioadă, autoritățile britanice aveau îngrijorări serioase cu privire la revenirea la putere a lui Vladimir Putin. Din același document făcut public de Arhivele Naționale se înțelege că oficialii erau îngrijorați că relațiile Occidentului cu Putin revin la nivelul din timpul Războiului Rece. Asta și pentru că datele adunate atunci arătau reapariția serioasă a activităților de spionaj ruse în Regatul Unit.

„În pofida căldurii retoricii lui Putin despre legăturile strânse dintre Rusia şi Regatul Unit, eforturile serviciilor secrete ruse împotriva ţintelor britanice rămân la un nivel înalt. Prezenţa serviciilor secrete ruse în Regatul Unit se află la nivelurile din timpul Războiului Rece şi ele continuă să încerce să implanteze ofiţeri activi şi ostili pentru a lucra împotriva intereselor britanice în întreaga lume”, scrie într-o notă de informare internă de la cabinetul prim-ministrului de la începutul anului 2001.

Noul document din Arhive arată că în mai multe rânduri Vladimir Putin l-a mințit pe Tony Blair. De pildă în privința unui eventual sprijin al atitudinii dure a Occidentului față de dictatorul din Irak, Saddam Hussein, sau despre eventuala stopare a alimentării de către ruși a programului nuclear iranian. De asemenea, se amintește și de dezastrul submarinului nuclear Kursk, atunci când toți cei 118 membri ai echipajului au murit. Marea Britanie și-a oferit ajutorul. Vladimir Putin a venit cu mulțumiri oficiale, dar în realitate, a pus bețe în roate ajutorului și a și perpetuat ideea falsă că submarinul s-a scufundat după ce a intrat în coliziune cu un submarin britanic.

*Imagine de Nile de la Pixabay.

*RUK este un proiect realizat în 2022 de către Malina Virtejanu PFA UK, finanțat de către Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.

*Conținutul acestui articol nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.

 

Distribuie această postare:

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore