Romania in UK

Cresc taxele locale în UK. Află cât plătești anul ăsta în funcție de locul în care stai 

Taxa locală din Regatul Unit, ”council tax” va crește, dar nu la fel peste tot, ci în funcție de cât de bogată sau săracă este considerată zona.

Pe pildă, în capitală, nu va fii aceeași taxă. Consiliile locale profită de faptul că legea le permite acum să crească dările la stat cu până la 4,99%, fără să mai fie nevoie de referendum.

În medie, council tax va varia anul acesta de la aproape £2.250 în Kingston, cel mai scump district, la puțin peste £900 în Westminster, considerat cel mai ieftin cartier din Londra.

În Westminster din luna aprilie council tax va crește cu 9 lire sterline. Numai că și primarul central, Sadiq Khan, a majorat taxa care merge direct în conturile municipalității cu 9,7%, ceea ce înseamnă că locuitorul din Westminster va plăti cu 38,55 de lire mai mult în total, ajungându-se la £912,05.

Consiliul local din Kingston a anunțat că va taxa cu £85,30 locuințele din categoria de impozitare D. La asta se adaugă taxa care merge direct la primărie, iar în medie ar urma ca locuințele din categoria D să achite 2,246,71 de lire sterline. Până acum, locuitorii zonei plateau în jur de 2.000 de lire pe an.

Districtele Harrow și Richmond nu și-au publicat încă planurile bugetare.

Liderul consiliului local, Andreas Kirsch, a explicat:„Mai mult de jumătate, 57,5%, din tot ceea ce cheltuiește consiliul în fiecare an se duce pentru a le oferi rezidenților asistență socială, iar aceste nevoi sunt în continuă creștere”.

Creșteri e taxe vor fi și în districtele Havering și Newham, pentru că și ele au anunțat că vor majora cu maximumul permis de Guvern fără referendum, 4,99%.

Alte orașe din Anglia care vor face același lucru sunt Oxford, Bracknell Forest, Buckinghamshire, Windsor and Maidenhead, Cambridge, Luton, Hertfordshire, Staffordshire, Herefordshire, Dudley, Derby, Rutland, Peterborough, Bath and North East Somerset, Cornwall, Plymouth, Torbay, Portsmouth, Slough, Brighton and Hove, Sussex, Cheshire East, Blackburn and Darwen, Eden, Wakefield, Wirral, Manchester, St Helens, Calderdale, Bradford, Ryedale, Leeds, York, North Yorkshire, Gateshead, Hartlepool, North Tyneside, Durham.

Măriri aproape de pragul maxim și în North East Lincolnshire (4,98%), South Tyneside (4,95%), Worcestershire (4,94%), Nottinghamshire (4,84%), Breckland (4,7%), West Oxfordshire (4,57%).

Sunt alte zone în care consiliile locale vin cu propuneri de creștere a taxelor care depășesc 4,99%, precum: 5,42% în East Lindsey și Skegness, 6,76% în Berkshire și 6,5% în Bolton.

O situație aparte este în Croydon, unde council tax va crește cu 15%, asta după ce primăria a intrat în incapacitate de plată.

*Imagine de Nattanan Kanchanaprat de la Pixabay.

*RUK este un proiect realizat în 2022 de către Malina Virtejanu PFA UK, finanțat de către Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.

*Conținutul acestui articol nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.

Distribuie această postare:

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore