Cadavru, găsit în trenul de aterizare al unui unui avion pe Gatwick

Trupul unui bărbat de culoare, neidentificat încă, a fost descoperit în trenul de aterizare al unui avion care a decolat din Banjul, capitala Gambiei, și a aterizat pe aeroportul din West Sussex, din Regatul Unit.

Descoperirea a fost făcută în jurul orei 04:00, în data de 7 decembrie.

Un purtător de cuvânt al aeroportului Gatwick a declarat: „Aceasta este o veste teribil de tristă, iar gândurile noastre se îndreaptă către familia și prietenii decedatului”.

Un purtător de cuvânt al Tui, compania care opera zborul, a declarat: „Putem confirma că o investigație a autorităților este în desfășurare după ce un cadavru a fost descoperit pe un zbor Tui din Gambia către aeroportul Gatwick din Londra, pe 7 decembrie. Am dori să ne exprimăm sincerele condoleanțe”.

Călătoria de 2.760 mile (4.444 km) din Gambia până în Regatul Unit durează de obicei aproximativ șase ore și jumătate cu un zbor direct.

Au existat mai multe cazuri de pasageri clandestini găsiți morți în Marea Britanie.

În 2001, cadavrul lui Mohammed Ayaz, de 21 de ani, din Pakistan, a fost găsit în parcarea unei sucursale a Homebase din Richmond, lângă aeroportul Heathrow. Cu patru ani mai devreme, un alt clandestin a căzut dintr-un avion pe o fabrică de gaze din apropierea magazinului. În 2007, cadavrul unui tânăr a fost găsit în trenul de aterizare al unui avion British Airways din Los Angeles. În august 2012, cadavrul unui bărbat a fost găsit în golful trenului de rulare al unui avion la Heathrow, după un zbor din Cape Town. Luna următoare, Jose Matada, în vârstă de 26 de ani, din Mozambic, a fost găsit pe o stradă din Mortlake, în vestul Londrei. El a murit din cauza rănilor multiple după ce a căzut dintr-un avion care călătorea din Angola, relatează BBC.

*Imagine de Gerhard de la Pixabay.

*RUK este un proiect al Belfast Intercultural Romanian Community, realizat cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, Secretariatul General al Guvernului.

Distribuie această postare:

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore