Aeroporturile Heathrow, Gatwick, Manchester, Glasgow, Cardiff și Birmingham vor fi grav afectate de greva sindicaliștilor, programată între 23 și 31 decembrie.
În jur de 3.000 de agenți care verifică pașapoartele vor participa la grevă, anunță The Public and Commercial Services Union (PCS). Asta după ce 100.000 de membri ai organizației din mai multe sectoare au votat în favoarea grevei.
Sute de mii de oameni din întreaga lume ar urma să fie afectați.
Ce cer sindicaliștii
Creșterea cu 10% a salariilor este principala solicitare a angajaților aeroporturilor, astfel încât să acopere inflația uriașă. De asemenea, ei au cerințe cu privire la pensii dar și la sporirea securității la locul de muncă. Așa a explicat greva Mark Serwotka, secretarul general PCS.
El a punctat că există o cale de a renunța la grevă: „Ei (n.r. guvernanții) tot spun că ușa lor este deschisă, dar este o ușă foarte ciudată pentru că nu este nimic în spatele ei. Această grevă nu s-ar întâmpla dacă domnul Sunak și domnul Hunt și-ar plăti personalul pentru a putea pune mâncare pe masă. Guvernul poate opri aceste greve mâine dacă pune bani pe masă. La fel ca mulți muncitori, membrii noștri se luptă cu criza costului vieții. Sunt disperați. Unele secțiuni ale mass-media ne-au acuzat că facem politică cu aceste greve. Să fiu clar: disputa noastră este cu angajatorul”.
Sindicaliștii au explicat că au ales tocmai perioada sărbătorilor pentru grevă pentru a-și maximiza șansele de a fi luați în seamă. Mai ales că efectele pentru greviști sunt serioase. Își pierd salariul pentru perioada în care nu merg la muncă.
Care este răspunsul autorităților
Premierul Rishi Sunak susține că sindicatele sunt nerezonabile. El a anunțat că pregătește legi care să limiteze dreptul la grevă: „De când am devenit premier lucrez la un pachet de legi aspre, care să protejeze oamenii de aceste perturbări”.
Robert Jenrick, Ministrul Imigrației, a declarat că greva este nejustificată și ”va ruina planurile a mii de familii și afaceri din întreaga lume”.
Ce măsuri se vor lua pe aeroporturi
Personalul în grevă ar urma să fie înlocuit de Armată. Peste 600 de soldați au avut parte de o instruire între trei și cinci zile, pentru a suplini angajații care nu vin la serviciu.
Context
Nu doar aeroporturile vor fi afectate. Sunt anunțate greve în mai multe sectoare. Ar urma să nu mai funcționeze normal nici trenurile, autobuzele. Intră în grevă și poștașii. Paramedicii sunt hotărâți să facă același pas. Salvarea va trata doar cazurile în care viața este pusă direct în pericol. Pentru prima dată în istorie și asistentele medicale vor să intre în grevă. În plus, școlile ar putea fi incluse în listă. Unii profesori sunt gata de grevă.
*Imagine de Joshua Woroniecki de la Pixabay.
*Un proiect al Belfast Intercultural Romanian Community, realizat cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, Secretariatul General al Guvernului.