Gospodăriile din Irlanda de Nord vor avea încă din această lună facturi mai mici la gaze și electricitate, odată cu implementarea Schemei Guvernamentale privind Garanția prețului energiei. Furnizorii de energie vor reduce facturile în Irlanda de Nord cu până la 20p/kWh pentru electricitate și 4,8p/kWh pentru gaz. Programul cuprinde și consumul din luna octombrie.
Sunt vizați și cei care au contoare cu plată în avans, în Irlanda de Nord. Li se vor aplica aceleași tarife, ceea ce înseamnă că banii pe care deja i-au alocat vor fi suficienți pentru o perioadă mai mare de timp.
Oamenii care folosesc combustibili alternativi, precum uleiul, pentru a-și încălzi locuințele, primesc o singură plată de 100 de lire sterline. Suma a fost stabilită analizând costurile, astfel încât irlandezii care aleg alte metode de încălzire decât rețeaua principală de gaz să nu se confrunte cu prețuri mai mari față de cele pe care le-au avut anul trecut. Totuși, beneficiarii se simt dezavantajați. Mulți dintre ei spun că cele 100 de lire le ajung să-și încălzează locuințele maximum două săptămâni.
Și întreprinderile, organizațiile publice, organizațiile de voluntariat din Irlanda de Nord vor fi sprijinite, prin Schema de reducere a facturilor la energie.
Economiștii spun că acest ajutor guvernamental ajută economia în ansamblu. Stimulează creșterea și reduce inflația cu până la cinci puncte.
Schema guvernamentală din Regatul Unit va reduce facturile la energie până la sfârșitul lunii martie 2023.
Facturile la energie au ajuns să fie de trei ori mai mari față de anul trecut, iar locuitorii sunt nemulțumiți pentru că salariile nu au crescut în aceeași măsură, astfel încât să poată acoperi noile prețuri. În plus, costul vieții în UK s-a dublat în doar un an.