Romania in UK

Săptămâna de lucru de 4 zile, un succes și pentru angajat, și pentru șef

Reducerea stresului și a îmbolnăvirilor; productivitate mai mare și un echilibru mai bun între viață personală și de serviciu. Acestea sunt principalele beneficii ale săptămânii de lucru cu patru zile. Rezultatele vin după cel mai mare studiu din lume cu privire la reducerea timpului de muncă, studiu care s-a desfășurat în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

Experimentul a implicat 61 de firme britanice din domenii diverse, care au aderat la următorul plan: angajații își mai iau o zi liberă pe săptămână, dar primesc același salariu. Rezultatele au fost atât de satisfăcătoare încât 56 din companii au decis să mai prelungească modelul de lucru, chiar dacă s-a încheiat studiul. 18 firme au hotărât ca această măsură să fie permanentă. Doar trei au revenit la vechiul program cu cinci zile de lucru pe săptămână.

Joe Ryle, directorul Campaniei pentru săptămâna de 4 zile, a declarat: “Într-o mare varietate de sectoare, bunăstarea personalului s-a îmbunătățit în mod dramatic, iar productivitatea întreprinderilor a fost menținută sau îmbunătățită în aproape toate cazurile. Suntem foarte mulțumiți de rezultate și sperăm că acestea arată că a sosit cu siguranță momentul să se extindă la scară mai largă săptămâna de patru zile”.

Inițiatorii proiectului au ocazia să îi informeze pe parlamentarii britanici cu privire la rezultatele studiului, sperând ca ”săptămâna de lucru de patru zile” să devină lege în Regatul Unit.

*Imagine de reallywellmadedesks de la Pixabay.

*RUK este un proiect realizat în 2022 de către Malina Virtejanu PFA UK, finanțat de către Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.

*Conținutul acestui articol nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore