Romania in UK

Premieră: asistenții și ambulanțierii, în grevă simultan

Pentru prima dată în Regatul Unit al Marii Britanii, zeci de mii de asistenți medicali și ambulanțieri au intrat în grevă în același timp.

Cu toții cer salarii mai mari și condiții mai bune de muncă, în condițiile în care inflația nu a scăzut sub zece procente. Asistenții se plâng că în ultimii 20 de ani, salariul lor a scăzut în fapt cu 20 de procente. Așa că cer acum o creștere cu 19 procente.

Guvernul, însă, nu pare dispus să ia în considerare doleanțele lucrătorilor din Sănătate, asta deși au început grevele încă de la finalul anului trecut și au anunțat că nu se vor opri aici.

Ministrul Sănătăţii, Steve Barclay, a transmis printr-un comunicat: ”În ciuda măsurilor de urgenţă instituite, grevele din această săptămână ale sindicatelor de ambulanţieri şi asistenți vor duce inevitabil la amânări suplimentare pentru pacienţii care trebuie deja să facă faţă unor perioade mai lungi de aşteptare în urma întârzierilor acumulate din cauza covid. Guvernatorul Băncii Angliei a avertizat că, dacă vom încerca să combatem inflaţia cu creşteri salariale ridicate, situaţia nu va face decât să se înrăutăţească”.

Pacienții sunt cei mai afectați. Deja sute de mii de programări de consultații medicale au fost anulate din cauza grevelor.

Directorul NHS Providers, Julian Hartley, îi cere Guvernului să se așeze la masa discuțiilor, întrucât este clar că lucrătorii din Sănătate au ajuns la un ”punct fără întoarcere”.

Sindicatul asistenților ia în calcul să stea în grevă și mâine. Ambulanțierii revin la serviciu, dar vor repeta acțiunea de protest vineri.

*Imagine, Facebook NHS.

*RUK este un proiect realizat în 2022 de către Malina Virtejanu PFA UK, finanțat de către Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.

*Conținutul acestui articol nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore