Asistenții medicali din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord sunt din nou în grevă, după acțiunile similare de anul trecut. Greva este programată pentru astăzi și mâine.
Confederaţia National Health Service (NHS), reprezentantă a spitalelor, estimează că cele două zile în care asistenții medicali nu merg la muncă duc la anularea a aproximativ 4.500 de operații și 25.000 de programări. Matthew Taylor, preşedintele NHS, a cerut guvernului „să facă tot ce poate pentru a pune capăt acestei dispute dăunătoare”.
Guvernul îndeamnă sindicatele să meargă la serviciu și să continue negocierile, atrâgând atenția asupra efectelor grevelor în viața britanicilor. Secretarul pentru Sănătate, Steve Barclay, a declarat că ultima grevă a asistenților, din decembrie 2022, a anulat 30.000 de operații și consultații. El a punctat: „Este inevitabil ca o grevă să nu aibă un impact asupra pacienţilor”.
Royal College of Nursing (RCN), principalul sindicat al asistenților medicali, cere salarii mai mari, condiții mai bune de muncă, rezolvarea zecilor de mii de posturi vacante. Secretarul general al RCN, Pat Cullen, „Facem acest lucru într-o încercare disperată de a-i vedea pe premier şi pe miniştri salvând Sistemul Naţional de Sănătate”.
Se pare că britanicii sunt de partea asistenților, în ciuda faptului că mulți cetățeni sunt direct afectați de greve. Un sondaj făcut de Ipsos pentru agenția PA arată că 57% din repondenți învinuiesc Guvernul pentru greva asistenților, iar 82% dintre cei întrebați au declarat că le simpatizează pe asistente. În februarie asistenții au anunțat alte două zile de grevă. În plus, încă de la începutul lunii, aceeași măsură va fi luată și de profesori, ambulanțieri și lucrători feroviari.
*Imagine de Tung Nguyen de la Pixabay.
*RUK este un proiect realizat în 2022 de către Malina Virtejanu PFA UK, finanțat de către Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.
*Conținutul acestui articol nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.