Romania in UK

EDITORIAL romaniainuk. Crăciun Fericit și un An Nou plin de minune.

Sunt două sărbători imense – Nașterea Domnului și Trecerea într-un An Nou. Sunt atât de apropiate în timp, că lumea le pune mereu laolaltă. Se urează, de multe ori în grabă, ¨sărbători fericite¨. Dar ele sunt diferite și fiecare are o tolbă specifică și specială de cuvinte (magice) menite să o definească.

Crăciunul e un moment al liniștii, al familiei, al prietenilor de suflet. Nașterea Domnului este o asigurare pe care o avem că sufletul nostru va fi salvat. Este evenimentul major prin care știm că nu suntem singuri pe drumul nostru prin ce ni se întâmplă.

Anul Nou este o sărbătoare de comunitate. E o sărbătoare zgomotoasă și veselă, plină de gălăgia pe care o facem cu pocnitori, clinchet de pahare ciocnite, muzică, chiote și cu ieșit în piețe publice să numărăm de la 10 în jos. Este o sărbătoare a reînceputului și înnoirii.

Desigur, au în comun speranța, iubirea, prietenia, fericirea, lumina. Vedeți, sunt cuvinte prin excelență pozitive.

Poate că e mai bine așa, că ele au nimerit în aceeași perioadă scurtă a anului. Pentru că poate e nevoie de o astfel de resetare plină de cuvinte sută la sută pozitive. Dacă ni le urăm unul altuia simplu și frumos, Universul va vibra la unison cu energia lor.

Crăciun Fericit și Un an Nou Fericit! Sănătate, Bucurie, Liniște, Te Iubesc, Mulțumesc – astea sunt cuvintele care se aud acum, în sutele de limbi ale pământului, de sute și sute de milioane de ori. Și undele și energia lor învăluie pământul și luptă cu energia negativă acumulată peste an (și încă ce an…).

Așa că, o spunem din nou, fără teama că ne repetăm:

Crăciun Fericit și Un an Nou Fericit, române, oriunde te-ai afla! Să ai Sănătate, să te Bucuri de cei din jurul tău, să îți fie Liniște în suflet, să spui Te Iubesc cui are parte din sufletul tău și îți Mulțumesc că ne citești.

ECHIPA RUK.

Distribuie această postare:

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore