Autoritățile din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord au început consultările cu cetățenii și cu firmele cu privire la crearea unei lire sterline digitale.
Ministerul Economiei și Banca Angliei lucrează împreună și au transmis toate informațiile într-un comunicat de presă comun. Autoritățile vor să afle părerea britanicilor despre o eventuală monedă digitală care ar ajuta la plata în siguranță a diverselor facturi de exemplu, prin intermediul aplicațiilor, telefoanelor, computerelor. Moneda ar putea fi, de asemenea, schimbabilă în lire sterline fizice. Dar oamenii nu ar putea face economii de așa ceva, pentru că nu s-ar putea adăuga dobândă.
Ministerul și Banca Angliei menționează că ar urma să facă o prioritate din a ajuta personale vulnerabile sau în vârstă să folosească moneda digitală. Oricum, punctează oficialii britanici, nici nu intră în calcul ca banul, așa cum îl știm azi, să dispară
Procesul de creare a lirei digitale a început încă din 2020, pe fondul evoluției criptomonedelor, și a fost gândit ca o alternativă la aceastea, una sigură și comodă. Astfel, deținătorii de monede digitale nu ar mai activa într-un spațiu nereglementat ”lipsit de transparență și cu o mare volatilitate”, precizează oficialii în comunicat.
Ministrul Economiei, Jeremy Hunt, a punctat: “Deşi numerarul nu pleacă nicăieri, o liră digitală emisă şi sprijinită de Banca Angliei ar putea fi o nouă formă de plată de încredere, accesibilă şi uşor de utilizat”. Iar Andrew Bailey, guvernatorul Băncii Angliei, a declarat că: “o liră digitală va oferi o nouă formă de plată, va ajuta companiile, va menţine încrederea în bani şi va proteja mai bine stabilitatea financiară, față de criptomonede”.
Guvernatorul a mai punctat că introducerea unei monede digitale naționale este “o decizie profundă pentru ţară ţară în legătură cu modul în care se folosesc banii”.
Consultarea publică de acum durează până în 7 iunie, dar e cale lungă până la implementarea sistemului. În principiu, ar urma ca decizia finală cu privire la crearea lirei digitale să fie luată la mijlocul deceniului sau chiar la finalul lui.
*Imagine de PublicDomainPictures de la Pixabay.
*RUK este un proiect realizat în 2022 de către Malina Virtejanu PFA UK, finanțat de către Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.
*Conținutul acestui articol nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.