De ce am plecat din România

Este foarte fain, chiar foarte, foarte fain, să te întâlnești cu oameni care vorbesc limba ta. Cea mai mare parte dintre românii de aici sunt supereducați şi lucrează în multinaționale. N-am înțeles de ce au plecat din țară pentru că o duceau bine și acolo. Mă înțeleg foarte bine cu ei și cred că jumate din prietenii mei sunt români.

Locuiesc în Praga de 14 ani. Inițial nu am vrut să plec din România. Eram perfect fericită în Cluj (eram la facultate). Pe atunci erau foarte căutate programele Work and travel pentru studenți și pentru că îmi plăcea muzica electronică iar toți DJ-ii buni vin din Anglia m-am gândit să merg în UK – dar numai să mă distrez.

Asta se întâmpla în timpul facultății. Aveam intenția să mă întorc și gata! Dar s-a întâmplat un „accident”… Am întâlnit un tip din Praga – young love, cum se zice. Și asta a schimbat totul. Dar nu din prima.

Am rămas în România să termin facultatea. Am studiat Științe Politice și Administrative. Făceam tot timpul practică în Cluj la Primărie sau la Consiliul Județean. Pe vremea aceea, salariile erau foarte mici acolo – sincer, nici nu am fost foarte pasionată de ce am studiat, nu prea aveam idee ce drum să aleg. În niciun caz nu mă gândeam că vreau să lucrez acolo. Plus că era foarte greu să obții un job. Când am terminat facultatea eram destul de indecisă.

Iar băiatul din Praga pe care îl cunoscusem în Anglia mi-a pus întrebarea care a schimbat totul: nu vrei să vii în Praga să vezi ce-i pe aici? Părea serioasă treaba. Sincer, mie îmi plac orașele mari. Deva era prea mic, nu se întâmpla nimic niciodată şi nu mă vedeam stând acolo. Și am venit.

Mama mea a fost de acord să plec, pentru că îmi dorea binele. Mi-am luat haine multe, fotografii cu prietenii din România și câteva cărți cu poze din Transilvania. Nimic altceva.

Ce am găsit în Praga.

La început nu mi-a plăcut deloc, mai ales că pe vremea aia nu prea erau străini în Praga. Era foarte greu să te descurci știind doar engleza care se vorbea numai în centru. În rest, numai ceha – și este recunoscută ca a doua cea mai grea limbă din Europa.

Nu prea știam ce vreau să fac. Nici aici nu aveam de ales dintre prea multe – era un job la un call-center – iar mie chiar nu îmi place să vorbesc la telefon – și încă unul într-un Irish Pub în centru. Am ales pubul.

A durat cam 3 săptămâni să mă angajez. A contat foarte mult că știam engleză foarte bine. În rest, dacă nu vorbeai ceha nu aveai ce să faci.

Între timp am mai învățat, treptat, limba – faptul că am locuit cu prietenul meu, care era ceh, a ajutat foarte mult. Și nu numai în ceea ce privește limba. El m-a înscris la doctorul de familie, la dentist, la tot ce însemna act pentru integrarea în statul Ceh. M-a ajutat foarte mult să mă integrez.

Însă limba a fost o problemă în crearea de  legături cu cehii. Practic nu te integrezi. Îmi dau acum seama că primii cinci ani nu mi-a plăcut deloc aici pentru că nu erau străini în oraş. Eram tot timpul pe picior de plecare (mă despărțisem la un moment dat de prietenul ceh).

Însă, de la un moment dat, totul s-a schimbat radical. Dintr-o dată au răsărit ca ciupercile o mulțime de multinaționale. Acum, unul din șapte oameni din Praga este expat. Nici nu mai ai nevoie de cehă. Practic, cred că nivelul meu de cehă este destul de ridicat, însă nu cred că mai e nevoie.

Acum sunt coafeză. Am făcut un curs de coafor aici. Bineînțeles, mi-a luat doi ani să îmi găsesc job. Tot din cauză că nu vorbeam ceha perfect. Dar am găsit până la urmă un tip care chiar avea nevoie de cineva să vorbească engleza. Am avut noroc și am ajuns să lucrez într-un coafor foarte bun. După o perioadă, am decis să fiu independentă şi să lucrez pentru mine. În acest moment am foarte mulți clienți români – suntem foarte mulți în Praga.

Cei mai mulți prieteni de-ai mei sunt români.

Dacă aş vorbi cu cineva din România care, din orice motiv ar avea, ar vrea să plece, i-aş zice să se gândească bine. Aici, de exemplu, nu sunt cele mai mari salarii din Europa, iar dacă motivul plecării este lipsa banilor, poate ar trebui să aleagă o ţară mai din Vest – Germania, Olanda.

Este foarte fain, chiar foarte, foarte fain, să te întâlnești cu oameni care vorbesc limba ta. Cea mai mare parte dintre românii de aici sunt supereducați şi lucrează în multinaționale. N-am înțeles de ce au plecat din țară pentru că o duceau bine și acolo. Mă înțeleg foarte bine cu ei și cred că jumate din prietenii mei sunt români. Iar românii sunt o nație sociabilă și își fac gașcă – dacă mergi într-un bar este foarte posibil să vezi grup de români.

Eu, cu prietenii români mă întâlnesc de obicei la evenimente orgainizate de şi pentru expaţi. Cum am spus, suntem foarte mulţi străini în Praga şi sunt o mulţime de evenimente organizate prin internet. Sunt tot felul de site-uri şi pagini pe Facebook pentru străini cu zeci de mii de membri. Tot de aici poţi afla informaţii şi contacte utile pentru a fi în regulă cu statul Ceh.

Dacă aş vorbi cu cineva din România care, din orice motiv ar avea, ar vrea să plece, i-aş zice să se gândească bine. Aici, de exemplu, nu sunt cele mai mari salarii din Europa iar dacă motivul plecării este lipsa banilor, poate ar trebui să aleagă o ţară mai din Vest – Germania, Olanda. Din punctul ăsta de vedere, Cehia e medie. În plus, cred că limba e oribilă. Aproape nu ai nicio șansă să înveți dacă nu stai între ei cu anii – mie atât mi-a luat să o vorbesc cam la 80 la sută.

România, locul amintirilor frumoase.

În țară nu mai am familie –  am pe maică-mea care e foarte bătrână şi cu care vorbesc aproape zilnic, dar, în rest, nu am nici măcar verișori. Şi când nu o să mai fie mama chiar nu mai am pe nimeni… Prietenii mei cei mai buni sunt toți plecați din țară. Pentru mine, țara ta e acolo unde sunt oamenii pe care îi iubești.

La mine a funcţionat o reţetă, un pic tristă, dar firească: după șase, șapte ani încep să se rupă legăturile. Cred că viața te face să îţi schimbi gusturile, ideile, subiectele care te interesează. Mai am o singură prietenă în București și vreo doi prin Cluj cu care mai vorbesc şi care mai vin pe la mine.

Eu merg de două ori pe an la Deva – de Crăciun și vara. Nu prea am ce face. Stau cu mama, mă uit la televizor şi mă plimb prin oraş. Adevărul e că niciodată nu mi s-a părut că în România este foarte rău. Eu am plecat pentru că nu știam ce să fac după facultate. Chiar şi Deva are ceva plăcut. Mai ales când îmi vin amintiri – distracţiile cu prietenii, mâncarea pe care o făcea mama… În special salata de vinete (am aici un restaurant libanez care o face aproape la fel ca acasă, doar că cred că pun alt tip de ulei).

După 14 ani nu mai am dor de România. Îmi place mult mai tare aici şi nu cred că o să mă întorc. Sunt româncă, ştiu că mă leagă lucruri de ţara mea, însă, deocamdată nu mă gândesc la asta.

N-aș mai pleca de aici pentru că ştiu cât e de greu să o iei de la început.